SCSI
- l`rby@
- Az@rbaycanca
- Bosanski
- Catala
- Cestina
- Dansk
- Deutsch
- Ellenika
- English
- Esperanto
- Espanol
- Eesti
- frsy
- Suomi
- Francais
- Galego
- `bryt
- Hrvatski
- Magyar
- Bahasa Indonesia
- Italiano
- Ri Ben Yu
- hangugeo
- Lietuviu
- Nederlands
- Norsk bokmal
- Polski
- Portugues
- Russkii
- Simple English
- Slovencina
- Srpski / srpski
- Svenska
- aithy
- Turkce
- Ukrayins'ka
- Zhong Wen
Small Computer System Interface (abreviat SCSI si citit uzual ca si SKAZI) este un grup de standarde pentru conectarea si transferul de date intre un calculator electronic si dispozitivele sale periferice. SCSI este o interfata paralela destinata in special statiilor de lucru si serverelor cu performante ridicate. Utilizarea sa cea mai intalnita este pentru hard-diskuri, si unitati optice (dispozitive de citire/scriere pe CD, DVD sau Blu-ray). Standardele acopera si alte tipuri de dispozitive cum ar fi discuri magnetice, unitati de banda magnetica, scanere, imprimante.
SCSI nu este o interfata de disc, deci un anumit tip de controler, ci o interfata de sistem formata dintr-o magistrala la care se pot conecta mai multe echipamente. Unul din aceste echipamente, adaptorul sistemului gazda, functioneaza ca o punte intre magistrala SCSI si magistrala sistemului. Magistrala SCSI nu comunica direct cu echipamentele periferice, cum sunt unitatile de discuri, ci cu controlerul care este inclus in aceste unitati. O singura magistrala SCSI poate accepta pana la 8 sau 16 unitati fizice, numite unitati SCSI, dintre care una este adaptorul SCSI. Desi SCSI a fost popular in trecut, in prezent este in mare parte inlocuit de tipuri de conexiuni mai rapide, cum ar fi Serial Attached SCSI (SAS), iSCSI, SATA.[1][2][3]
Istoric
[modificare | modificare sursa]Interfata SCSI provine din interfata SASI (Shugart Associates System Interface), care a fost elaborata in anul 1981 de firma producatoare de unitati de discuri magnetice Shugart Associates si a fost destinata conectarii unitatilor de discuri la calculator. Aceasta interfata utiliza adrese logice in locul adreselor fizice si comenzi de cate 6 octeti.
In acelasi an, comitetul de lucru X3T9 al Institutului American de Standarde ANSI a utilizat specificatiile SASI ca baza pentru elaborarea unui standard al unei interfete paralele, standard care a fost numit ulterior SCSI-1 si a fost publicat in anul 1986. Acelasi comitet X3T9 a elaborat standardul SCSI-2, care a fost publicat in forma sa finala in anul 1994. In anul 1993, comitetul de lucru T10, a inceput elaborarea versiunii SCSI-3 a standardului. Documentele acestei versiuni au fost publicate separat, pe parcursul mai multor ani, incepand din anul 1996. Aceste documente continua sa fie actualizate si in prezent prin versiuni noi.
Pe langa aceste versiuni paralele ale interfetei SCSI, a fost elaborata si o versiune seriala, Serial Attached SCSI, care va inlocui treptat interfata SCSI paralela. In prezent, SCSI defineste si alte cai de transmisie, cum ar fi Fibre Channel si iSCSI.
Versiuni
[modificare | modificare sursa]Standardele interfetei SCSI paralele au fost elaborate de catre mai multe grupuri de lucru din cadrul institutului ANSI. Standardele definesc parametrii fizici si electrici ai unei magistrale de I/E, utilizata pentru conectarea echipamentelor periferice.
| Interfata | Rata de transfer (MB/s) |
Latimea magistralei (bit) |
Lungimea maxima a cablului (m) |
Numarul maxim de dispozitive |
|---|---|---|---|---|
| SCSI-1 | 5 | 8 | 6 | 8 |
| SCSI-2 (Fast SCSI) (Wide SCSI-2) |
10 | 8 | 1,5-3 | 8 |
| Wide SCSI | 20 | 16 | 1,5-3 | 16 |
| SCSI-3 (Ultra SCSI) (Ultra-20) |
20 | 8 | 1,5-3 | 5-8 |
| (Ultra Wide SCSI) | 40 | 16 | 1,5-3 | 5-8 |
| Ultra2 SCSI (Fast-40) |
40 | 8 | 12 | 8 |
| Ultra2 Wide SCSI | 80 | 16 | 12 | 16 |
| Ultra3 SCSI (Ultra-160) |
160 | 16 | 12 | 16 |
| Ultra-320 SCSI (Ultra-4) |
320 | 16 | 12 | 16 |
| Ultra-640 SCSI (Ultra-5) |
640 | 16 | 12 | 16 |
| iSCSI | ||||
| Fibre Channel |
SCSI-1
[modificare | modificare sursa]Primul standard al interfetei SCSI (ANSI X3.131-1986) a fost aprobat in anul 1986 si era constituit dintr-un set de 18 comenzi SCSI de baza. Acest set a fost numit CCS (Common Command Set) si va deveni setul minim de comenzi recunoscute de toate perifericele. Acest set de comenzi a stat la baza standardului SCSI-2. SCSI-1 avea frecventa de ceas a magistralei de 5 MHz, rata maxima de transfer era de 40 Mb/s (5 MB/s) si folosea un conector Centronics 50 pini.
SCSI-2
[modificare | modificare sursa]Standardul SCSI-2 (ANSI X3.131-1994) este o versiune imbunatatita a standardului SCSI-1, la care au fost adaugate caracteristici si optiuni noi. Versiunea finala a fost aprobata la inceputul anului 1994, toate prevederile standardului SCSI-1 se pot regasi si in standardul SCSI-2.
Specificatiile noi SCSI-2 sunt:
- comenzi pentru unitati CD-ROM (inclusiv posibilitatea utilizarii discurilor CD audio), unitati de banda si alte periferice
- a fost definita o versiune mai rapida a interfetei, numita Fast SCSI-2, cu care se pot obtine rate de transfer de 10 MB/s pe magistrala SCSI standard, de 8 biti. Atunci cand se combina cu o interfata Wide SCSI de 16 biti, aceasta configuratie permite rate de transfer de 20 MB/s.
- versiune pe 16 biti, numita Wide SCSI-2, ce permite transferuri de date de 20 MB/s pe magistrale de 16 sau 32 de biti
- posibilitatea de a scrie comenzile intr-o coada de comenzi, ceea ce permite unui periferic sa accepte mai multe comenzi si sa le execute intr-o ordine care este considerata cea mai eficienta.
Pentru aceste variante sunt necesare alte cabluri decat pentru varianta de 8 biti. Cablul standard cu 50 de fire utilizat pentru transferuri de 8 biti se numeste ,,cablu A''. Pentru varianta Wide SCSI de 16 biti este necesar un ,,cablu P'' cu 68 de fire. Pentru varianta Wide SCSI de 32 de biti, sunt necesare doua cabluri: ,,cablul P'' cu 68 de fire si ,,cablul Q'' cu 68 de fire.
SCSI-3
[modificare | modificare sursa]SCSI-3 cunoscut sub numele de Ultra SCSI sau Fast 20, a fost aprobat in 1996 ca X3.270-1996 si reprezinta o colectie de standarde care au fost elaborate si publicate separat. Aceste standarde au fost impartite in categorii care cuprind standarde pentru comenzile primare, pentru comenzile care sunt specifice diferitelor clase de echipamente, protocoalele de comunicatie si interconexiunile fizice. In plus, exista modelul arhitectural SAM (SCSI Architectural Model) pentru interfetele fizice si electrice.[4] Standardele SCSI-3 au fost elaborate si sunt actualizate de comitetul tehnic T10 din cadrul comitetului international de standarde in tehnologia informatiei INCITS (InterNational Committee on Information Technology Standards).
Principalele imbunatatiri introduse de standardul SCSI-3 cuprind urmatoarele:
- Ultra2 SCSI (Fast-40): a fost introdusa tehnologia diferentialului de joasa tensiune, permitand cresterea vitezei de transfer de la 40 la 80 MB/s (pentru versiunea Ultra2 Wide SCSI cu conector de 68 sau 80 de pini). Conector cu 60 de pini.
- Ultra3 SCSI: magistrala pe 16 biti, rate de transfer de 160 MBps. Conector 68 sau 80 pini.
- Ultra-320 SCSI: magistrala pe 16 biti, viteze de transfer de 320 Mbps. Conector 68 sau 80 pini.
- Ultra 640 SCSI: magistrala pe 16 biti, accepta viteze de transfer de 640 MBps.[5][6]
Cabluri si conectori
[modificare | modificare sursa]Dispozitivele SCSI interne se conecteaza la un cablu ribbon. Cablul consta de obicei in trei straturi:
- Strat interior: cel mai protejat strat, acesta contine datele reale trimise
- Strat mediu: contine firele care trimit comenzile de control catre dispozitiv
- Strat exterior: include fire care transporta informatii de paritate, care asigura corectitudinea datelor.
Dispozitivele SCSI externe se conecteaza utilizand cabluri groase, rotunde.
Un controler SCSI coordoneaza intre toate celelalte dispozitive de pe magistrala SCSI si computer. Numit si adaptor gazda, controlerul poate fi un card care se conecteaza intr-un slot disponibil sau poate fi incorporat in placa de baza. BIOS-ul SCSI este, de asemenea, pe controler. Acesta este un mic cip de memorie ROM sau Flash care contine software-ul necesar pentru a accesa si controla dispozitivele de pe magistrala.
Diferite variante SCSI utilizeaza conectori diferiti, care sunt adesea incompatibili unul cu celalalt. Acesti conectori utilizeaza de obicei 50, 68 sau 80 de pini.
Terminatoare
[modificare | modificare sursa]Magistrala SCSI, ca si alte magistrale, are nevoie de terminatoare la ambele capete ale magistralei. Unele terminatoare SCSI sunt integrate in dispozitivul SCSI, in timp ce altele pot necesita un terminator extern.
Exista mai multe tipuri de terminatoare pentru magistrala SCSI :
- Terminatoare pasive: sunt utilizate pentru sistemele SCSI care ruleaza la viteza de ceas standard. Nivelul semnalelor depinde de caderea de tensiune pe aceste rezistente. De obicei, terminatoarele pasive sunt adecvate pentru distante scurte de la dispozitive la controler, de pana la 1 m.
- Terminatoare active: se folosesc la ambele capete ale magistralei avand unul sau mai multe regulatoare de tensiune care asigura o tensiune constanta. Terminatoarele active sunt utilizate pentru sistemele rapide SCSI-2 Fast SCSI sau Wide SCSI si SCSI-3 ce necesita un cablu mai lung de 1 m.
- Terminatoare FPT (Forced perfect termination): reprezinta o varianta a terminatoarelor active care utilizeaza nivele de tensiune stabile obtinute cu diode. Acestea elimina fluctuatiile nivelului semnalelor la viteze de transfer mari sau lungimi mari ale cablurilor.
De obicei, echipamentele SCSI externe au un conector SCSI de intrare si unul de iesire, astfel incat mai multe echipamente pot fi conectate in lant. Atunci cand echipamentul se afla la unul din capetele magistralei SCSI, in conectorul de iesire trebuie instalat un terminator.
Interfete electrice
[modificare | modificare sursa]SCSI foloseste, trei tipuri distincte de interfete electrice a magistralei, care afecteaza si terminatoarele.
- Single-ended (SE): Controlerul genereaza semnalul si il trimite catre toate dispozitivele de pe magistrala pe o singura linie de date SCSI normala. Costul unei asemenea interfete este redus, dar semnalele transmise sunt afectate de zgomote si de interferente electromagnetice, ceea ce limiteaza cablurile la maximum 3 m. Semnalizarea SE este frecventa in PC-uri.
- Diferential de inalta tensiune (HVD): adesea utilizat pentru servere, HVD foloseste o abordare tandem a semnalizarii, cu o linie de date inalta si o linie de date joasa. Fiecare dispozitiv de pe magistrala SCSI are un transceiver de semnal. Cand controlerul comunica cu dispozitivul, dispozitivele de-a lungul magistralei receptioneaza semnalul si il retransmit pana la dispozitivul tinta. Acest lucru permite distante mult mai mari intre controler si dispozitiv, pana 25 m.
Datorita costului ridicat si a incompatibilitatii cu echipamentele avand interfata SE, interfata diferentiala HVD a fost utilizata foarte rar, iar specificatiile acesteia au fost eliminate din ultima versiune a standardului SCSI .
- Diferential de joasa tensiune (LVD): poate fi implementata cu circuite de putere redusa si costuri mici, care utilizeaza tensiuni reduse. Transceiver-ele sunt mai mici si incorporate in adaptorul SCSI al fiecarui dispozitiv. Acest lucru face ca dispozitivele LVD SCSI sa fie mai accesibile si permite LVD sa utilizeze mai putina energie electrica pentru a comunica. Dezavantajul este ca distanta maxima este jumatate din HVD, 12 m.
Un alt avantaj al acestei interfete este ca permite conectarea echipamentelor LVD la o magistrala SCSI normala SE, fara riscul defectarii circuitelor de interfata ale echipamentelor. In mod optional, echipamentele cu interfata LVD pot fi proiectate astfel incat sa se poata conecta la ambele magistrale LVD si SE.
Aceste echipamente multi-mod detecteaza daca sunt conectate la o magistrala SE si vor functiona in modul SE compatibil cu aceasta magistrala. Atunci cand exista chiar si un singur echipament SE conectat la o magistrala SCSI, toate echipamentele LVD conectate la aceeasi magistrala vor functiona in modul SE, la o frecventa redusa a magistralei (pana la 20 MHz). Atat HVD, cat si LVD utilizeaza in mod normal terminatoare pasive. Echipamentele cu interfata normala SE se pot deosebi de cele cu interfata diferentiala HVD sau LVD prin simbolurile marcate pe acestea. [7]
Vezi si
[modificare | modificare sursa]- Parallel ATA
- Serial ATA
- Serial Attached SCSI
- Protocol de comunicatii
- Fiber Channel
- iSCSI
- Infiniband
- CISTI
Referinte si note
[modificare | modificare sursa]- ^ Small Computer System Interface (SCSI) techopedia.com, December 9, 2016
- ^ What is SCSI? Arhivat in , la Wayback Machine. storagesearch.com
- ^ SCSI - Small Computer System Interface webopedia.com, Vangie Beal
- ^ SCSI architectural model t10.org
- ^ 6. Interfata SCSI users.utcluj.ro
- ^ SCSI techterms.com
- ^ How SCSI Works computer.howstuffworks.com, Jeff Tyson & Tracy V. Wilson